Gone

Februarie, 28, 2012.

" Nu inteleg de ce in momentul cand viata mea isi revine si isi urmeaza cursul normal, trecutul se gandeste sa intervina si sa strice tot.

Ieri Alex mi-a dat mesaj si indiferent cat de draguta si lady am incercat sa par la inceput, spre sfarsit totul a urmat o alta traiectorie.

Sincer, oare chiar nu si-a dat seama ca ultimul lucru de care am nevoie este sa aud de el? Ca in momentul asta ii persona non grata?

De cand i-am vazut numarul pe ecran, ceva in mine s-a rupt. Nu mai aveam aer. Eram , din nou, la propriu, distrusa. Il uram ca a plecat, dar mai mult in uram ca nu m-a lasat in linistea mea in pace. "

Aprilie, 14, 2012

" Ma uit la el si nu il mai recunosc. In fata mea se afla cu totul alta persoana fata de cel mai bun prieten al meu si barbatul de care m-am indragostit odata.

Ma doare ca il vad asa. As vrea sa inteleaga ca greseste. Ca nu ii o solutie sa calce pe inima cuiva..... Le ce bun iti va folosi sa iti bati joc de cineva?

Stau si ma gandesc... Chiar ii posibil sa fi iubit un om fara suflet? Care pe viitor, tot de vrea sa faca, ii doar rau...? "

Acum un an pe vremea asta, treceam prin acelasi lucru, cu acelasi barbat.

It's over, for real.

Este gata pentru ca asa vreau eu. Am stat si mi-am analizat faptele din ultima luna, ca sa ajung la concluzia ca incostient, eu l-am indepartat.

Pentru prima data, ratiunea a castigat, mintea mi-a inselat inima.

Azi mi-a dat mesaj. Drept sa spun, nu ma asteptam sa aud de el, cel putin o buna perioada de timp. M-a durut, dar mai mult furia si-a facut loc in mine.

Cum indrazneste, sa dea vreun semn? De ce nu ma lasa in pace?

Am stat si am analizat lucurile. Am fost intoarsa pe dos, maxim 15 minute. Ieri eram bine. Altaieri la fel. In dimineata asta era de-a dreptul fericita.

Parca ne despartisem de luni bune, nu de zile.

In sinea mea, stiam de mult ca in directia asta se vor indepta lucurile. Relatia mea s-a sfarsit in 28 ianuarie, nu in 9 martie.

Aveam nevoie sa fiu libera. Sa nu mai fiu sub "domninatia" lui

In timp, Alex a reusit sa nimiceasca tot ce am creat bun in mine.

De 2 ore o intrebare nu imi da pace.

"Oare inca il mai iubesti?"

Daca inca il iubeam, nu cred ca acum as fi fost bine din punct de vedere psihic. In mod normal, ori m-as fi ascund dupa un pahar, ori sub plapuma.

Dar .... Zambesc. Sunt bine.

Sunt fericita ca intr-un final, lucrurile au ajuns la un sfarsit.

Imi era prea greu sa continui relatia asta. Ma imbolnavea, ma termina usor.

Acum .... Pot respira.

"Imi pare rau pentru tot".

Mie imi pare rau ca nu as putea sa iti zic asa ceva. Nu imi pare rau pentru tine, imi pare rau pentru cate am trecut eu din cauza ta. Imi pare rau ca ti-am permis sa faci parte atat de mult din viata mea, cand ai fi meritat sa fi maturat cu farasul si dat afara de mult.

Sau stropsit ca un gandac de bucatarie, ca un parazit.

Nu sunt nervoasa pe el. Nici dezamagita ... Nici nu sufar ... nu doare ... nimic.

Oare asta chiar inseamna ca a reusit sa nimiceasca tot, de unul singur pe parcurs?

Oare asta ii motivul pentru care de fiecare data cand il vedeam, in sinea mea, vroiam sa se termine totul? Asteptam momentul sa zica " Ii gata"?

De asta ma simteam singura, desi eram intr-o relatie?

Oare plangeam dupa mine .... Imi era dor de mine ... Nu de el..............?

Intr-o buna zi, sunt ferm convinsa ca voi avea respunsul si la intrebarile de mai sus.

Dar momentan, am ales sa fiu fericita, iar fericirea mea, nu mai e sinomin cu El.