Artificii

Dupa nici 3 ore de cand il zarisem prima data si a trecut pragul usii mele, stateam cu capul pe pieptul sau, ascultandu-i inima. Ma saruta pe frunte. Imbratisam perfectiunea inturchipata si ma bucuram de fiecare moment.
Totul era calm si pasnic. O liniste ciudata si confortabila ne-a invaluit pe amandoi. Era sentimentul acela uitat .... De acasa. De parca nimic rau nu se poate intampla si totul va fi bine intr-un final, cat timp sunt langa el.

M-am speriat. Am incercat sa il fac sa imi spuna ca maine inca nu va fi aici. Ca in zori, totul va reveni la normal, de parca toata seara a fost un vis frumos.

"Imi placi Iulia. Esti ... altfel fara de celelate fete iar asta se poate observa dintr-o simpla conversatie. Nu sunt genul care sa dispar in zori..... Eu am nevoie de ceva stabil in viata mea. De cineva care sa aibe grija de mine, careia sa ii pese.... Am nevoie de cineva langa mine."

" Da ... Asta spui acum, dar sa fim realisti ... Esti barbat si inca unul extraordinar de frumos . Asta nu ii comportamentul  tipic al unui barbat cu caracteristicile tale."

" Te vreau si te voi vrea si maine.De ce nu vrei sa crezi asta? Suntem impreuna, ai inteles? "

" Da .... " Stanjenita, confuza , ma intind catre patura si ma distantez de el. Se repede dupa mine si ma strange la piept, sarutandu-ma pe frunte.

" Nu te mai acoperi. Esti al naibii de frumoasa pitic."

Dupa 6 ore petrecute impreuna, ma asteptam sa nu mai aud de el niciodata. Eram impacata si linistita.
3 A.M, message :
Pitic frumos, ce faci?
Stau in pat, ma gandeam la tine. Nu se presupune ca esti in club?
Ba da, de ce?
Si atunci de ce imi dai mie mesaje?
Nu te esti iubita mea? Daca nu tie , atunci cui?
.............

Imi beau cafeaua momentan. Mister Dreamy a continuat cu mesaje pana la 5, telefon de buna dimineata si stabilirea intalnirii pentru astazi.

Imi e frica.
Cunosc cel mai potrivit barbat, in cel mai nepotrivit moment al vietii.... Sau poate asta ii un semn de sus, ca in sfarsit primesc rasplata pentru toata suferinta relatiei trecute...? Dar eu nu mai cred in miracole ...

Cum as putea sa ii spun ca sunt goala pe interior ... ? Ca am nevoie de iubire ca de aer, dar imi e frica... ? Cum as putea sa ii spun ca sunt una din cele mai complexate persoane existente pe pamant .... ?
Ca simt ca eu nu il merit ..?
Ca l-as putea iubi, pana dincolo de cer .... Dar imi e atat de frica de el ...?

A reusit printr-un zambet sa imi distruga scutul. I-am oferit ocazia de a imi spune ca a2a zi va disparea. I-am explicat ca voi fi si bine dupa asta ... Ca in fond la cat de pierduta sunt , nici nu pot mai mult ....

De ce inca ii aici ...? Asta nu inteleg.
Ce am facut sa merit asa ceva ?
Unde naiba te-ai ascuns pana acum , cand as fi avut nevoie de unul ca tine ...?
Si daca tot te-ai gandit sa apari .... De ce tocmai acum ...?