It`s the end / new life

de multe ori stau si ma intreb oare cate mai pot indura.

am doar 18 ani....

am trecut prin lucruri groaznice, inimaginabile. lucruri, peste care multe femei, nu reusesc sa treaca. chiar credeam ca am facuto.

dar defapt, le-am inchis pe toate intr-un sertar numit "uitare". din cand in cand, reusesc sa iasa la suprafata si din nou, se joaca cu mine.

sau acumulat prea multe. crizele de persnalitate, depresiile, incertitudinea de la ele provin.

nu este zi, sa nu vars o lacrima. de multe ori, ma trezesc plangand degeaba, fara motiv. ma uit pe geam, plang. vad copii, plang. gatesc , plang. orice fac, plang.

nu meritam asta.

astazi, le eliberez. pentru prima data, dupa 4 ani de zile, ma simt pregatita sa vorbesc.

in scurt timp, voi pleca cat de departe pot. orasul acesta oricum nu mi-a adus nimic bun.

vreau sansa sa o pot lua de la inceput, pentru linistea mea sufleteasca, nu ca as fi gresit, as regreta sau mi-ar fi rusine de ceva din ce am fac.

incetati sa judecati si nu incercati sa ma cunoasteti.

sunt ca o carte de a lui Eliade, frumoasa, intunecata, plina de viata dar si de moarte.

dupa ce o citesti, esti la fel de prost ca la inceput.

o carte frumoasa, dar fara sens.