Pentru ca sunt femeie

Pentru ca iubesc, si vreau sa fiu iubita.

Am ajuns sa imi zic in minte "sunt bine" de atatea ori, incat o si cred in majoritatea timpului. Apoi, ca totul deja incepe sa devina perfect si nu ii bine, trebuie sa stric eu ceva.

Momente in care x,y si zi incep sa sune toti in aceeasi zi, si chiar isi gasesc o zi superba, una in care sa fiu un pic depasita emotional si... ce fac?

Normal, imi aduc aminte de L.

Si mor inauntru cand ma gandesc....

De ce altii suna, iar el nu?

De ce altii imi acorda atentie fara sa le fac ceva special, iar el sigurul caruia i-am dat tot ce am, nu o face?

De ce ma lasa sa cad, cand prin gesturi banale si simple, m-ar putea aduce in al 10lea cer?

de ce altii.... si nu el?

Partea cea mai proasta ii ca nici macar nu ii pot aprecia pe altii cum ar merita, pentru ca cel mai mic lucru care nu imi convine, in mintea mea un gand tampit isi face loc "L. nu ii asa, L. ii mai bun"

Altora nu le pot accepta mici scapari, dar totusi lui am inceput sa ii iubesc defectele( care chiar nu sunt putine)

Incep sa fiu ca el. Fara sa imi dau seama, am deja gesturi, vorbe pana si mentalitatea.

Cand simt ca deja ma apropii prea mult, imi pun singura un stop mare si rosu in fata.

Super, devin instabila psihic. Bine macar ca m-am hotarat sa nu plec la mii de km numai ca m-am indragostit de cine nu trebuia. Macar atat.

Tampita eram.