Dimineti in asternuturi straine

M-am trezit cu o durere infernala de cap. R. ma tinea in brate, mangaindu-ma usor pe corp. Ma aflam intr-un deja-vu. Parca nu trecuse un an jumate. Era un sentiment familiar, pe care il uitasem de mult.

Un sentiment usor de nostalgie si melancolie m-a acaparat toata ziua.

M-am gandit in primul rand la mine. Nu pot spune cu exactitate ce vreau, asta mi-a fost imposibil intotdeauna, dar macar am o mica idee ce nu vreau, mai exact de cine nu am nevoie in viata mea.

Regret ca i-am vorbit urat ieri, desi nu i-am spus nici jumate din cat aveam pe suflet si din cat probabil ar fi meritat.

Trebuie sa imi gasesc un echilibru. 2 persoane total diferite sunt in mine, dar nu ma identific in totalitate cu niciuna. In momentul de fata nu ma simt nici Iulia de dinainte sus pe bar in cluburi, dar nici Iulia cea buna, sufletista si indragostita. Sunt o combinatie ciudata intre ele.Tot ce mai am de facut, este sa armonizez putinele parti care au mai ramas intacte in mine.

Imi pare ca sa sfarsit asa. Imi pare rau doar pentru ca lucrurile ar fi putut urma alt curs. Mi-am invata lectia. Ai fost un rau necesar, menit sa imi demonstreze ca nu sunt de piatra. Ca inca sunt om, ca am sentimente. Faza cu ranitul banuiesc ca a fost un bonus creat de tine.

Sper sa nu imi lipsesti atat de mult incat sa te mai caut vreodata.

Sper sa te pot uita repede.

Sper sa nu impietreasca totul in mine din nou.

Sper..... pentru ca asta ii tot ce mai am.

"esti bine?"

Sti, momentan chiar sunt"