Cafea in lumea lui Caragiale( pentru atestat)

Grabita, strabat stazile orasului in fuga. Deja s-a intunecat, iar picaturile de ploaie sunt din ce in ce mai dese. O rafala de vant mi-a smuls palaria grandioasa ( comandata tocmai din Paris ) de pe crestet. Noroc ca am prins-o la timp, ca daca nu cine stie daca as mai fi putut sa o port. Cu pasi repezi, ma indrept spre cafenea, unde s-a strans deja 'toata lumea buna".

Deschid usa, ca in fata mea sa imi sara direct o scena dintre Pristanda si Cetateanul Turmentat.

Pristanda: Iesi afara maa! Dispari d'aci, asta'i loc de oameni civilizati, nu de betivi ca tine!

Cetateanul Turmentat : Domne, lasa-ma si pe mine... nu vezi? afara'i frig si ploua...

Pristanda: Mai nesocotitule... iesi afara pana nuu...

Eu: (indreptandu-ma catre politist) :Domnul meu, lasa si nefericitii, cu ce a gresit bietul om? Hai te rog, de dragul meu, lasa-l sa ramana....

Cetateanul Turmentat: Multumesc scumpa doamna, cum as putea sa va multumesc...

Pristanda: Stimata doamna, de data asta il las, dar sa stiti ca ii ultima oara... Ai auzit nesocotitule??

Cetateanul tumentat: Da... Multam'.. Sarut mana....

Cafeneaua este plina. Cu greu o zaresc pe buna mea amica Zoe, intru-un colt, langa sotul ei, Zaharia, dar cu ochii numai pe domnul Tipatescu, aflat la 2 mese departare. Stefan pare nervos. Cere pahar dupa pahar, bate cu piciorul ritmul venit de la muzicanti, si din cand in cand ii arunca domnului Trahanache priviri pline de ura. Farfuridi si Branzovenescu palavragesc degeaba, tare si raspicat, cu trei dame de companie care nu dau semne de plecare de la masa lor. Hmmm. In cea mai indepartat colt al localului, Catavencu si Dandanache. Suspect. Extrem de suspect.

Imi croiesc loc spre masa amicei mele. La vederea mea, batranul Zaharia se ridica, iar Zoe imi zambeste discret.

Zaharia: Doamna draga, ce mai faceti?

Eu; bine domnule Prefect, am venit sa va salut pe dumneavoastra si pe Zoe.

Zaharia: atunci, va las sa discutati, eu ma duc acasa ca sunt cam obosit.

Eu: deja? nu este prea devreme? (Zoe imi face semn sa tac)

Zaharia: da, da... am nevoie de un somn bun... Zoe a mea, te astept acasa lumina ochiilor mei.

Zoe( cu o voce teatrala): da sotul meu drag, voi veni indata, dar mai bine nu ma astepta.

Eu: la revedere, si o seara placuta in continuare.

Zaharia(indreptandu-se spre usa): o seara placuta doamnele mele.

Amandoua il urmarim cu privirea pana paraseste cafeneaua. In momentul in care usa de inchide, Catavencu si Dandanache izbucnesc in ras. Zoe le arunca o privire rece, plina de dispret, care le sterge zambetul de pe fata.

Tipatescu, deja ametit si plutind pe aburii alcoolului, inca o soarbe din priviri mai rau decat soarbe din pahar.

Il inteleg. Zoe este o femeie frumoasa.Cocheta, micuta de inaltime, cu o talie subtire, privire dragalasa, mereu voioasa si zambitoare. Straluceste de o inocenta superficiala, pe care o afiseaza de fiecare data cand are ocazia, prinzand in drumul ei catre succes, pe toti care ii cad in drum. Cel mai bun exemplu, Stefan...

Zoe ( sarutandu-ma de 2 ori pe ambii obrazi): Ce faci mon cheri?

Eu: Tres bien ma chere. Am decis sa ies in oras, asta seara. M-am saturat de plictiseala ingrozitoare de acasa. Ce se mai intampla? Cum mai este viata ta?

Zoe( oftand si zambind) : sti si tu... aceelasi lucru. Zaharia ii Zaharia, inca orbit de atata dragoste.

Eu: Si Stefan? Din cate vad, nu pare prea bine...

( in aceelasi timp, ne intoarcem amandoua privirea peste cele doua mese, de unde il vedem pe Stefan cum se certa cu o chelnarita)

Zoe: Stefan este Stefan. Stii bine, ma iubeste ca prostu' .

Eu: Si? mai departe?

Zoe: Ce mai departe? Chiar crezi ca as lasa totul ca sa fug in lume cu unul ca Tipatescu? Ce s-ar alege de pozitia mea sociala? De renumele meu?(zambind parsiv) Oooo nu nu... eventual astept sa de-a coltu' batranul Trahanache...

Eu: Zoeee nu spune asta!

Zoe: Sunt o femeie tanara, si merit sa ma trezesc diminineata langa cineva placut, nu langa un mos. Dar astept sa moara, inainte sa ma mai incurc cu careva... Intamplarea cu scrisoarea chiar m-a dat peste cap... mi-a ajuns. Cel putin deocamdata.

Eu: Asa sa fie.

Zoe: Ma chere, ar cam trebui sa ma duc spre casa, pana nu este prea tarziu. Nu vreau sa mai dau de banuit nimic, cel putin deocamdata. Ghitaaa treci si condu-ma acasa!

Pristanda: Acum doamna, acum!

Zoe: Mi-a parut bine ca ne-am intalnit, maine te astept la ceai. A bientot ma chere.

Eu: O seara buna Zoe.

In momentul in care Zoe a parasit incaperea, toata lumea a inceput sa susoteasca. Ma pregatesc sa imi iau pardesiul pe mine, in clipa in care cineva ma prinde de mana.

" mai stai"

ma intorc, Tipatescu.

(ne asezam la masa)

Tipatescu: Ce ai vorbit cu ea?

Eu: Nimic care sa te priveasca pe tine.

Tipatescu: Te rog, spune. Te rog.. nu mai pot continua asa...

Eu: Observ ca incepi sa iti bei si mintile. Tu chiar nu vezi? In ce stare, ai ajuns, din cauza unei femei...

Tipatescu: .....................................................

Sunetul tocurilor pe asfalt. Singurul lucru, pe care il mai auzeam. M-am trezit deodata mergand singura, in mijlocul unei strazii pustii si intunecate, plangand, inconjurata de o liniste ca in mormant, printre case si 2,3 lumini aprinse.
Nu stiu. Nu stiu cum au trecut 2 ore de cand colind asa aiurea strazile. Nu stiu pe unde am fost, cum am ajuns aici. Nu stiu nici cand mi sa scurs prima lacrima pe obraz sau cand mi-a degerat mainile. Nu mai stiu nimic. Sau cel putin, asa as vrea...

Im minte mea, inca persista imaginea lui Stefan, suspinand dupa Zoe.