O simpla carte

Obosita, ma plimbam fara tinta pe strazile Sibiului. Ma gandeam la viata, la dragoste. Cum probabil, ca si mine, sunt atatea care il asteapta pe Fat Frumos. Care s-au saturat sa sarute atatia broscoi, in speranta ca unul se va dovedi cel ales.

De fiecare data cand vad o librarie nu ma pot abtine sa nu intru. Ajung sa imi petrec ore intregi in biblioteci si librarii, fascinata de fiecare carte in parte si nestiind ce sa aleg din atatea.

" Aveti Povestile Unei Inimi de Diana-Florina Cosmin? "

" Da, ieri am primit-o"

Cand am luat cartea in mana, in plina librarie mi-au dat lacrimile. De mult nu mi-am mai dorit ceva atat de mult. Acum 2 luni, inainte de lansarea oficiala a cartii, am citit cateva fraza pe internet. De atunci, am cautat cartea in fiecare librarie din Cluj si Sibiu. Adormeam noaptea cu gandul ca trebuie sa o am. Ca am nevoie sa o citesc...

O vedeam ca un raspuns la toate relatiile care nu au mers bine, la toate intrebarile pe care de teama, nu le-am rostit si la putinele pe care le-am pus, dar nu am primit nici un raspuns.

Acum ceva timp spuneam ca mergeam pe strada si in minte imi rasuna " Te iubesc" "Unde esti?" " Am nevoie de tine". In timp ce priveam coperta, am avut ca un fel de revelatie. Nu aveam nevoie de un El. Aveam nevoie sa ma regasesc pe mine. Sa ma accept asa cum sunt, sa ma iubesc indiferent cat de degamagita de mine voi fi vreodata si sa invat ca exista o viata, si singura. Ca lumea mea nu ar trebui sa graviteze in jurul cuiva, decat al meu.

Cand am deschis cartea, am simtit ca din nou pot trai.