Despre iubire si alte probleme

Stau in pat. De dimineata nu m-am schimbat de pijamale si efectiv refuz sa ma ridic. Dupa 3 filme siropoase, inghetata si ciocolata, incerc sa imi pun la punct haosul sentimental in care traiesc de ceva vreme. Parca ii ceva de genu " Toata lumea o vrea, dar nimeni nu o ia."

Avand in vedere intamplarile din ultimele zile, azi am intalnit intrebarea " Dar tu macar il mai vrei?" de la o buna prietena.

I-am raspuns " Sincer, nu stiu. Dar decat singura si in depresii sau singura si azi cu unu maine cu altul, parca prefer sa il am pe el constant si sa ma enerveze zilnic"

Acum realizez, ca parca nu ii ok. Asta ii ce simt pentru toti din viata mea. Un fel de compromis. " Mai bine cu el, decat singura"

Stau si ma gandesc.... ce inseamna cu adevarat " O femeie puternica"?

Ai spune ca fata de la bar, imbracata divin si zambind cu incredere si cu Manhattanul in mana stanga ii o femeie puternica, nu proaspat despartita, cu atata anticearcan ca sa nu se vada ca din ochii ei mari s-ar rastogolit lacrimi toata ziua. Ai spune ca sefa unei mari companii ii o femeie puternica, nu ca prefera sa stea la lucru, doar ca sa nu se intoarca la o casa goala. Ai spune ca femeia cu parul proaspat iesit din coafor si plase de zara in mana ii o femeie de succes si fericita, nu ca arunca cu cartea de credit in stanga si in dreapta, doar in speranta ca hainele ii vor umple macar putin golul lasat de fostul sot.

Dar oare ajungem la o varsta la care sa nu mai cautam dragostea?

Sa ne contopim in lucrurile cotidiene atat de mult, incat sa fie singurele lucruri care ne multumesc?

Si daca da.... Oare cate dezamagiri ar trebui sa infrunti pana sa iti pierzi de tot speranta...?

Inainte, strabunicile noastre isi gaseau perechea dintr-un maxim de 50 de barbati intalniti in toata viata, iar noi, femeile high tech, care intalnim doar din facebook minim 50 de persoane noi intr-o luna, nu ajungem la nimic cu adevarat.

Stam ca proastele, verificam telefonul de zeci de ori pe zi, trasarim cand auzim sunetul de mesaj, ca apoi sa cadem din nou in depresie ca in loc de un El, Orange-ul ne intreaba daca dorim sa participam la un concurs.

Ne petrecem ore intregi pe mess, sau urmarind chat-ul de pe facebook, in speranta ca El sa intre.

Si de fiecare data, cand cunoastem un nou El, ne aruncam cu totul in fata. Armele jos, pozitie de capitulare.... Si din nou, dupa ce deja ne imaginam pe cine chemam la nunta care va avea loc in la inceputul lunii iunie din 2016, totul se naruie atat de usor precum a inceput.

Si totusi.... Dupa atatea lovituri.. Dupa atatea dezamagiri... Dupa ce sufletul ne este in genunchi... Inca mai speram.

Inca il asteptam pe printul cel minunat sa ne salveze din orasul din beton rece unde locuim si sa incalzeasca totul in noi.

Pot sa imi iert fiecare moment de naivitate. Fiecare dezamagire pe care nu o anticipam, fiind prea orbita de dragoste. Pot sa imi iert totul, dar nu m-as ierta niciodata daca mi-as pierde speranta, ca undeva, pe toata planeta asta, ii cine si pentru noi.