Time is passing by

Nu m-am inselat ieri. Nu avea chiar 30-35 ci catre 30. Intanire draguta. Cina intr-un restaurant superb la iesirea din oras pe Feleacu, si dupa aceea, ca orice Clujean specific, a simtit nevoie sa ma duca pe un deal din apropriere sa imi arate privelistea Clujului noaptea.

Intalnirea s-a sfarsit cu un " Astept un telefon cand te intorci in Cluj."

A fost ok. De mult nu am mai avut o persoana cu care sa port o conversatie matura si draguta.

Un lucru care mi-a dat de gandit a fost cand a aflat varsta mea, se astepta sa am in jur cu 4 ani in plus.
Atunci mi-a spus ca gandesc prea departe si matur pentru varsta mea. Ca inca sunt copil si ar trebui sa fac tot ce imi sta in cap pana nu ii prea tarziu, pana cand timpul si varsta necesara imi va permite.

Si eu simt ca m-am dezvoltat mult prea repede, fortata de imprejurari si am ajuns la minunata varsta de 19 ani in care ma gandesc la casatorie, iubiri care sa tina ani de zile, afaceri si bani.

Mi-ar placea sa am mintea de acum, dar sa vreau sa fac lucrurile care le faceam la 16, 17 ani.

Si eu simt ca am imbatranit mult prea devreme.
Stateam aseara in pat in pat si ma gandeam ce as vrea sa fac. Cluburi, distractii, baieti... Nu.

Vreau sa fiu pe picioarele mele, atat din punct de vedere material cat si emotional.