Let me be the first, to wish you the worst

Cruzimea unei femei nici nu poate fi comparata cu a unui barbat. Barbatii sunt raniti in orgoliu insa dupa un timp, uita... Dar o femeie... Ar fi in stare sa isi petreaca o viata intreaga incercand sa se razbune.

Nu inteleg de ce in momentul cand viata mea isi revine si isi urmeaza cursul normal, trecutul se gandeste sa intervina si sa strice tot.

Ieri Alex mi-a dat mesaj si indiferent cat de draguta si lady am incercat sa par la inceput, spre sfarsit totul a urmat o alta traiectorie.

Sincer, oare chiar nu si-a dat seama ca ultimul lucru de care am nevoie este sa aud de el? Ca in momentul asta ii persona non grata?

De cand i-am vazut numarul pe ecran, ceva in mine s-a rupt. Nu mai aveam aer. Eram , din nou, la propriu, distrusa. Il uram ca a plecat, dar mai mult in uram ca nu m-a lasat in linistea mea in pace.

Dupa un sir de mesaje politicoase, din playlist a inceput sa cante 5 o'clock. M-am ascuns sub patura si am izbucnit intr-un plans isteric. De nervi? De ciuda? De dor? Nici eu nu stiu de ce plangeam.

Tot ce stiam era ca nu vroiam sa mai aud de el cate zile voi avea. Ca pentru mine, el ii ingropat la 2 metri sub pamant si nici cum nu ii voi da ocazia sa se mai apropie de mine vreodata. Asa ca am facut singurl lucru care parea sa aiba sens in situatia data,.

Convorbirea noastra s-a terminat printr-un mesaj in care i-am relatat unele din putinele fapte pe care le-am savarsit de-a lungul relatie noastre.

Iar partea cea mai rea ii ca incerc. Sincer, chiar incerc sa nu il detest, sa raman cu o amintire placuta, ca intr-o zi, sa putem fi iar amici. Dar nu frate, el parca se incapataneaza sa ma enerveze mai tare. Am nevoie de timp, sa procesez tot ce mi se intampla, sa accept si sa pot trece mai departe, iar aici nu ii vorba doar despre el, ci de tot.

Dupa mult timp, in sfarsit nu mai sunt o epava. Pot sa rad, sa ies, sa citesc, sa ma intalnesc cu x,y, sau z. Am o viata in Cluj si nu am nevoie de nimeni sa imi aminteasca de " Acasa"