I fucking miss Him

Incerc sa imi spun ca ii trecut. Ca el nu mai este, iar mie imi e bine. Incerc sa ma conving singura ca o poveste care a durat atat de putin, nu ar putea sa ma marcheze atat de tare.

Poate asta ii si problema. A durat atat de putin, incat nu ma pot obijnui cu gandul ca nu mai esti. Inca tresar de fiecare data cand imi suna telefonul si privesc chatul de pe fb ca obsedata in speranta ca intri pe mine.

Incerc sa ma conving ca poate asa ar fi trebuit sa se termine. Tu... sa dispari in neat. Dar nu trebuia sa fie asa. Mai aveam de facut atatea lucruri impreuna....

Poate ca nu mai vorbim, dar nu iti pot uita vocea. Poate ca nu te vad, dar in mintea si in visele mele, esti mereu prezent. Poate ca nu te simt langa mine, dar te simt in zapada, in vant, in stazile Clujului, in facultate si in salile de curs.

Intr-o luna, m-am indragostit mai rau ca in toata viata. Trebuie sa recunosc, nu esti un capitol din cartea mea, dar daca o deschizi si te uiti peste ea, o sa vezi ca esti inceputul si sfarsitul fiecarui capitol. Ca si atunci cand nu te cunosteam, tot pe tine te asteptam si o sa te mai astept mult timp de acum incolo.

Amandoi am renuntat prea usor si mi-ar placea sa am puterea sa iti dau un semn, dar ceva ma opreste si imi este mult prea frica. Frica de refuz , frica de ceea ce simt pentru tine, ca s-ar putea amplifica, sau toate la un loc.

Nu vreau sa te las sa pleci, dar in momentul asta nu stiu ce altceva as putea sa fac. Sunt impietrita. Un lucru trist in viata este ca uneori intalnesti o persoana, care schimba totul, ca apoi sa afli, intr-un sfarsit ca nu a fost sa fie si sa trebuie sa renunti si sa mergi mai departe.

Pot fara tine. Nu asta ii problema, problema ii, ca nu vreau sa pot fara tine, ca tot ce imi doresti, se contopeste in tot ce insemni "Tu".