It's crazy..

Vreau in Cluj, vreau la el.

Vreau sa ma tina in brate si sa ma simt in siguranta.

Caderile mele vin ca reactie la falsitatea in care ma oblig sa traiesc. O buna perioada de timp am incercat sa pretind ca sunt altceva. Am incercat sa schimb cine sunt, schimband oamenii din viata mea, incepand cu prietenii, sfarsind cu genul meu de iubiti.

Mi-am format in minte un ideal de barbat, genul care ar trebui sa fie langa mine, sa ma linisteasca. L-am si gasit... Dar era genul de poveste care pe mine, nu ma caracteriza, indiferent cat am incercat sa ma integrez. M-am trezit intr-o zi si mi-am dat seama, ca indiferent de eforturile mele, el nu m-a lasat vreodata sa fac parte cu adevarat din viata lui.

Stiti filmele de epoca? Acelea in care protagonistii erau imbracat frumos, faceau lucruri normale si decente, se purtau respectuos abia tinindu-se de mana iar pe fundal o melodie de dragoste lenta.. O "iubire" frumoasa la exterior, dar cu nimic special in interior..?

Cum as putea sa ma mai oblig in continuare la asa ceva cand eu vreau iubiri ca in Skins iar pe fundal sa cante " we found love" a Rihannei.

Vreau nebunie! Nu vreau sa fac ceva doar pentru ca mi-ar fi mai bine pentru linistea si pacea mea sau de gura lumii

I'm sorry, but I can't be the good girl.

Si recunosc... Imi este frica. Sa ma deschid, sa fiu vulnerabila in fata cuiva nou. Alex macar stiam de ce este in stare... Dar el... Nu stiu. Toate propozitile mele care au legatura cu el, incep cu poate.

Poate chiar ii asa cum l-am simtit pana acum.

Poate va ajunge sa imi demonstreze si el contrariul.

Poate va fi bine.

Poate va fi rau.

Poate cum a fost pana acum, asa va fi.

Poate nu voi regreta alegerea facuta.

Nu simt ca am inselat. In sufletul meu, cu Alex s-a treminat pe 31 decembrie 2011. Acela a fost momentul cand am renuntat sa sper la el, pentru ca mi-am dat seama ca nu a fost al meu cu adevarat niciodata. De ce nu am terminat totul atunci? Simplu. Nu vroiam sa cred ca ii ca toti. In ultimul an, Mi-am format o parere despre el si vroiam inca sa ii dau ocazia sa imi demonstreze ca nu m-am inselat. Din cel mai minunat om, pentru mine momentan a ajuns 0.

Ca sa ranesti pe cineva, nu trebuie neaparat sa inseli, sa minti, sa injuri. Sunt cuvinte simple, care venite de la cineva important, iti pot prabusi lumea toata.

Iar acum , din nou ma aflu in situatia in care vreau sa spun "imi lipsesti" " vreau sa fiu cu adevarat cu tine" "simt ca ma indragostesc" dar nu pot. Stau cu telefonul in mana si imi este frica sa apas Call.