o amintire

nu mai cred. nu mai am nici un gram de credinta. nu cred ca pe lumea aceasta acel "suflet pereche", cel putin, nu pentru mine. peste tot, vad barbati. draguti, frumosi, destepti, dar nici unul care sa ma dea efectiv pe spate.nici unu care sa ma faca sa il vreau in adevaratul sens al cuvantului. pentru prima data in mult timp, in vara asta a aparut cineva care sa ma faca sa il doresc. sa simt ca il iubesc, sa sufar dupa el, sa nu imi iasa din minte. sa ma faca sa plutesc de fericire, sa rosesc, sa vibreze totul in mine. a trebuit sa plece... dupa o luna cand sa intors... nimic. un timp, in urma lui a ramas prfumul acela dulce si fin intiparit in mintea si pe corpul meu.... o vreme in care simtiam absenta acelei vechi atingeri...

cand am avut in sfarsit toate raspunsurile( da, te vreau, da, te plac,da, raman) intrebariile s-au schimbat..(.dar te mai vreau?)

tu nu esti de vina cu nimic. eu sunt cea data peste cap rau de tot.si stiu ca vrei sa imi dai totul si chiar mai mult, dar ai uitat esentialul.tu nu mai ai nimic, mi-ai dat deja totul...nu mai ai ce imi oferi...

de obicei am tot ce imi doresc si ceea ce nu imi mai trebuie arunc. tu nu mai erai aici, ceea ce inseamna ca acum ai devenit inutil.

si nu vreau sa crezi ca ai fost doar o joaca, o aventura. ai insemnat ceva. pacat ca ai plecat si te-ai intors prea tarziu.

si da, e adevarat. te-am vrut mult de tot, dar acum nu te mai vreau.