Flavius si ei

Ascunsa in asternuturi, totul parea atat de ireal... parca cearta cu flavius si L erau atat de departe...

Dar a trebuit sa ma ridic. Amintirea zilei de ieri m-a lovit crunt impreuna cu aerul rece al diminetii.

Am realizat ca inafara de o mare iubirea, L a fost si un fel de scut de aparare. Imi place sentimentul de familiar. Cand ajungi sa cunosti pe cineva atat de bine. Cand stie ce sa faca, ce sa zica. Imi lipsesc zilele in care stateam cu Radu aiurea si ne uitam in pijamale la televizor. Serile cu A.C. in care stateam 3,4 ore de povesti si nu ne saturam. Zilele in care de dimineata pana seara ma certam incontinuu cu L, pentru ca altceva nu am stiu sa facem. Nu stiam si nu vroiam nici unul sa ne recunoastem invinsi, indragostiti.

In ultimul an cred ca am preferat sa raman alaturi de L, din cauza fricii, unei alte dezamagiri. Asa ca preferam sa ma sting incet in fiecare zi din cauza lui, decat sa ii permit altuia sa faca asta.

Si atat de mult urasc inceputurile de relatie.. Cand trebuie sa te chinui sa ajungi sa cunosti persoana de langa tine, cand nu sti exact ce sa ii zici, pentru ca nu ii sti reactile, iar cea mai grea parte ii sa ii permiti un loc in suflet, fara sa sti daca ti-l va rupe in doua.

Nu pot spune ca ceea ce a fost cu Flavius a fost iubire. Era mai mult ideea relatiei ideale. Imi doream cu ardoare o relatie normala.o relatie in care sa nu mint. sa nu insel. Sa ma port cu cel de langa mine cat de bine pot.

Faptul ca i-am ascuns cateva lucruri, nu se pot pune ca minciuna. Mereu m-am chinuit sa il ascult, sa il inteleg, sa ma pun in locul lui. Am incercat sa ii zic ca il iubesc si in momentele cand il iubeam mai putin. Vroiam sa fiu acolo pentru el. Sa stie, ca mereu, orice s-ar intampla, eu is acolo pentru el. Asta ii si motivul pentru care as fi fost in stare sa mentin o relatie la distanta. Sa incerc sa ma intorc inapoi in fiecare saptamana pentru el. Nu ma interesa daca m-ar fi inselat. Bravo baiete daca ai facut-o, cat timp eu nu am stiu.

Am vrut ca macar o data sa fiu prototiplu prietenei ideale iar asta, ca un fel de iertare pentru toate relatiile mele anterioare. A fost o relatie bazata pe respect si prietenie, cel putin din partea mea. A fost o iubire mai mult mintala, impusa de mine, decat venita din inima.

Imi pare rau ca s-a sfarsit asa. Ieri tot ce vroiam, era o jumatate de ora in care sa vorbim. Sa ne purtam normal, sa fim prieteni. nici o relatie nu merita sa se termine urat, cel putin din respectul timpului petrecut impreuna.

Acum pot pleca cu sufletul impacat. Am facut, tot ce am putut.

L ii singurul care in momentul asta inca conteaza, si mereu va conta.

Sunt fericita ca macar am putut sa imi iau la revedere de la el...