Nu stiu

Adevarul ii ca sunt cu nervii intinsi la maxim. Am inceput sa imi dezvolt si anumite obiceiuri, de exemplu ieri, nu am putut sa ies din casa pana ce prosoapele din baie nu erau aranjate la milimetru.
Astept rezultatele restantelor... Iar problema cea mai mare ii ca ... Nu m-as intoarce in Cluj.

Dar cum sa le spun alor mei, ca eu chiar urasc Literele (facultate aleasa nu de mine) si ca vreau sa raman in Sibiu?
Sau pur si simpul sa mai rezist? Sa ma mai duc inca 2 ani, in speranta ca poate odata .. Imi va placea ce fac?
Ce rost are, sa strici atatia bani cu o facultate in alt oras, cand sti ca tot acasa te vei intoarce ...?

Clujul a fost anul asta, escapada mea. Cand ceva nu mergea in Sibiu, fugeam in Cluj. Dar ii ok sa iubesc aces oras doar pentru ca ma ajuta sa evadez si sa ma ascund?

Pentru prima data dupa mult timp, Alex m-a enervat ieri. Nu a facut ceva inimaginal de rau, doar... M-a enervat.
In schimb, m-a uimit reactia mea. Daca odata eram in stare sa imi tai si o mana doar sa nu ma paraseasca, ieri am avut prima zi in care i-am trantit telefonul in nas spunandu-i " Dute in ... sper sa nu mai aud de tine vreodata"

Cat de messed up trebuie sa fi sa parasesti persoana pentru care odata ai fi dat totul.
Ieri am plans. Dar am plans isteric, in hohote, cum nu am mai facut de mult.

Stiu ca m-am schimbat. Stiu ca nu mai sunt la fel. Stiu ca ma iubesc pe mine mai mult decat il iubesc pe el si stiu ca daca nu m-ar fi sunat aseara, eu nu l-as fi cautat.


Dar nu am cum sa nu ma gendesc.... Oare am spus-o doar la nervi, sau chiar am ajuns atat de puternica incat sa fiu in stare sa il parasesc?

Era o vreme cand tot ce incercam sa fac era sa fiu perfecta, sa nu am nici o iesire necontrolata, sa ii fac pe plac, sa il suport si sa tin si cu dintii de relatia asta.
Iar acum ... a ajuns el sa treaca peste si sa accepte tampeniile mele ...