Let Him go ..

I really now, that at some moment, I have to let Him go...

Ieri mama mi-o adresat urmatoare intrebare : " Unde te vezi tu cu Alex in 2 ani, cand el termina liceul? Tu atunci termini facultatea tu fata ! O sa te plimbi dupa el..? "
Primul gand a fost : "Bine ar fi daca in 2 ani, ar fi tot al meu..."

Ma simt incoltita. Simt ca am de luat o decizie, dar nu stiu pe ce sa o bazez. Mintea imi spune " Gandestete la tine, El in ceva timp nu va mai fi aici." Iar inima ... Inima asta groazica care ne pune pe noi, femeile in genunchi "Nu rata sansa. Nu da cu piciorul la ceea ce ai... Indiferent ca mai tarziu el va mai fi sau nu."

Da.. Daca o luam dupa calea viselor... Eu ma mut singura in Cluj, el vine macar o data pe luna, un weekend. Nu ne despartim, nu ne inselam, totul e bine. El termina liceul, eu facultatea. Merge la academie, Sibiu sau Bucuresti, iar in functie de el, acolo voi merge si eu sa imi fac masterul. Termina scoala, o termin si eu, ne casatorim, avem 2 copii, si traim pana la adanci batraneti.
Suna frumos, nu?

Cateodata nu ceea ce ne dorim, ii si ceea de ce avem nevoie si ii bine pentru noi. Orice fata vrea un barbat care sa ii aduca si luna de pe cer... Dar oare avem nevoie de ea?
Alex ii bine pentru mine. Alex ma aduce cu picioarele pe pamant si ma calmeaza....
Iar in lumea asta, ii atat de greu sa gasesti pe cineva cu care sa fi in armonie ....

Da. El ii barbatul langa care m-as putea vedea si peste ani si ani. Nu pentru ca sunt indragostita pana peste cap si il iubesc... Ci pentru ca cu el m-as intelege. El ma completeaza. El ma face sa ma simt, in siguranta ...
Si stiu ca ne-ar fi bine... Doamne, ce bine ne-ar fi ...

Doar ca ... Are 17 ani. La 17 ani, eu nu apreciam ce aveam langa mine. Nu realizam, ce ii iubirea. Si au foste nevoie de zeci de barbati, care sa ma faca sa ma dau cu capul de toti peretii, ca sa imi dau seama, cand am ceva bun langa mine.
Stau si ma gandesc... Asa va fi si el, iar eu trebuie sa inteleg. Trebuie sa accept faptul, ca nu ii egalul meu... Si ca are de trecut prin inca cateva fete, deceptii, dezamagiri, ca sa inteleaga, ce ii dragostea, si ce avem noi...

Si cu ce raman acum? Cu decizii, cu analizarea lucrurilor, cu alegerea dintre MINE si NOI.... Cu inima pe jumatate franta, pentru ca intr-o luna trebuie sa ma intorc in Cluj... Si cu speranta......

Nu trebuie sa ne rupem de realitate, dar nu ne putem permite nici sa fim cu gandurile in cer.

Chiar stiu ca suntem oamenii potriviti. Chiar cred in noi, desi realitatea o ia in fata, nu pe o carare laturalnica.
Suntem oamenii potriviti, dar din nou, ne aflam in momentul nepotrivit, insa o data, si o data, chiar sper ca va veni si vremea noastra.

In ani si ani, poate, doar poate, ne vom regasi, si va fi bine...

Nu zic ca nu vom fi NOI si intr-o luna, 2, poate chiar un an. Spun doar, ca intr-un fel, sunt pregatita sa imi frangi iar inima.. Pentru ca trebuie sa te las si pe tine... Sa traiesti.
Insa in momentul asta, jur ca voi face tot ce imi sta in putere, sa mentin relatia asta.

Te iubesc.