Me

Pana si cea mai puternica femeie, are o slabiciune. Tind sa cred ca toate avem o latura romantica, sensibila, doar ca la unele este mai pronuntata.

Eu cel putin cel mai vulnerabila sunt in momentul cand sunt indragostita. Lucrurile care de obicei mi se pareau clisee, acum par adorabile.

Eram la serbarea verisoarei mele de 5 ani. Copii aranjati, imbracati frumos, multe fetite fardate si cu parul aranjat. Nimic neobijnuit.( Trebuie mentionat faptul ca de obicei, eu nu agreez copii.)
Pe margine, mamici, tatici, bunici, pana si catei... La o varsta atat de frageda, copii nu erau in stare sa zica nici o poezie. Nu realizau ce aveau de facut. Tipau, alergau, se jucau. Dar parintii... Atat de entuziasmati... Le ieseau copilul in fata, sa spuna o poezie, nu reusa sa zica nici 2 cuvinte, dar tatal plin de mandrie se intorcea in spate si spunea "E fiica mea".
Nu m-am putut abtine, am izbucnit in plans. Stateam si ma gandeam, ca in 10 ani, pe margine voi fi eu. Si nu ma va deranja ca copilul meu se scobeste in nas, sta cracanta si i se vad chilotii, voi fi mandra... pentru ca va fi a mea....

Momentan nu ma pot uita la un film si sa nu plang.
Nu pot sa trec pe langa un copil si sa nu ii zambesc.
Ascult numai Taylor Swift si visez la o iubire de poveste...
La cine romantice...
La plimbari iarna prin parc...
La declaratii de dragoste...
La cum va fi prima data cand voi auzi "te iubesc"
Sau la momentul cand imi va darui flori.
La prima noapte de dragoste...
La lumanari, flori si ciocolata.

Cred ca la un moment dat, toate ne credem printese si ne asteptam printii. Toate facem si speram la lucrurile de mai sus, indiferent ca adevarul ii ca lumea reala nu ii deloc asemanatoare cu " Jurnalul unei printese" "Ps. I love you" "A walk to remember" sau " Scrisoare de dragoste".

Visam. Visam mult si bine, lucruri care in cazul majoritatii nu ni se vor intampla.
Dar este atat de frumos si bine, sa fim sus pe norul nostru roz si pufos, fara sa constientizam nimic din jurul nostru.



Vreau sa imi traiesc povestea la nesfarsit.