..............

Ma simt blocata. Nu reusesc sa schitez nici un gest, zambet, nimic. Totul este bine... Mai mult decat bine. Fenomenal.

El ii minunat. Ii mai mult decat mi-as dori vreodata. Ca fiecare om, are scaparile lui, dar am ajuns intr-un anumit prag, in care pana si defectele lui mi se par adorabile.

Ii ultima persoana la care ma gandesc inainte sa adorm, si prima care imi invadeaza gandurile dimineata.

Urasc faptul ca sunt in Cluj. Pe zi ce trece, imi este tot mai greu sa plec de acasa... Dar cum sa plec impacata, cand in sfarsit am gasit tot ceea ce am cautat in ultimii 4 ani...?

Nici bine nu ies din oras si imi lipseste....

Iar singura data cand zambesc si rad din tot sufletul.. ii cand este langa mine..?

Distanta asta ma omoara incet, dar pana la urma, asta ii doar un test de rezistenta, pe care cu timpul, sper sa il trec cu brio.

Adevarul ii ca sunt speriata. Ii pentru prima data in mult timp, cand totul ii atat de "bine" incat nu stiu ce sa fac. Nu sunt obijnuita asa si inca am panica aia ca poate maine cand ma trezesc, el nu va fi aici, iar totul a fost doar un vis.....

Nu vreau sa ma trezesc niciodata.