Sibiu

Vocea ei rasuna duios in telefon :

Hai Iulia ... Apuca-te de bagaj ca in 3 ore vi acasa. S-a terminat cu leneveala si aspectul de casnica.

Sunt trista. M-am contopit in linistea si nepasarea de aici. Picioarele mele nu au mai indurat bataturi de la prea mult mers pe tocuri, fata mea a uitat cum este sa fie incarcata de farduri iar corpul nu isi aduce aminte ultima data cand a fost incosetat in hane stramte.

Dar ... Cateodata, trebuie sa ne intoarcem acasa.. Si nu neaparat pentru cei lasati acolo, cat pentru noi.

Eu am redevenit “Iulia”. Mica, blonda, cu ochii mari si curiosi. “Avram Iulia” a luat o pauza... Dar este momentul sa isi revina.

Totusi ... Sunt atatea planuri si teluri pentru anul asta, nu? Pe care Iulia in adidasi si nefardata, nu le poate duce la bun sfarsit.

Calmul si linistea, nu sunt sinomine ale sigurantei, puterii si arogantei.

Ma plimb prin camera agitata, uitandu-ma la extensiile de pe pat si genele false. Pantofii cu toc stau intr-un colt indepartat si ma asteapta, pe mine, sa imi revin si sa intru in normalitatea mea haotica.

in minte imi rasuna un citat oferit de Liz Taylor.

“Honey ... pour youself a drink, put on some lipsick and pull yourself together.”

Privirea sus, ochii inainte si rujul rosu in poseta.

It’s time to go home.