Andrei

I'm dying and drowning and everything.

“ Nu sunt in Cluj, ci acasa. Nu ma mai intorc, ma mut in Bucuresti saptamana viitoare.”

Cuvintele lui mi se invart haotic prin minte, disperarea ma cuprinde iar siroaiele de lacrimi imi parcurg obrazul fierbinte.

Sunt unele relatii pe care le astepti dintotdeauna, dar nu sti cand incep sau cand se vor sfarsi. Trecem prin ele de multe ori si fara a le observa ... Iar cand persoana in cauza pleaca, pleca cu o parte din noi.

Minulescu spunea in una din poeziile lui “ N-a fost iubire adevarata .... A fost o scurta nebunie.”

Adevarul este ca m-am ferit sa scriu despre barbatii care au insemnat o anumita schimbare in mine, sau am scris despre ei bazaconii simpliste, protejandu-mi o parte de suflet.

Nu am scris despre Andrei nici un sfert din cate as fi putut scrie si i-as fi putut spune.

L-am cunoscut intr-o seara de aprilie, in care l-am perceput doar ca un “porc narcisist si infumurat.” Nu stiam eu atunci ca “porcul asta” imi va schimba viata, cum nici el nu are habar nici in clipa asta ca a facut-o.

Mi-a intrat pe parcurs in suflet ca prieten. Unul “ de-al meu” intre toti clujenii astia impresonali.

M-am indragostit de el intr-o cafenea vintage, la un pahar de vin si mi-a perturbat gandurile luni bune de zile.

A intrat in viata mea, cand procesul de vindecare “ Post Alex” se apropia de sfarsit, iar eu aveam nevoie doar de cineva ... langa mine.

Nu stiu cand s-a sfarsit totul si nu stiu daca pentru el a simbolizat vreun “inceput.”

Stiu doar ca imi placea “de mine “ .... De mine cand eram “a lui.”

Si m-a suportat ... O Doamne... Cat m-a suportat. Mi-a suportat toate depresile, dezamagirile, nervii din ultima perioada, niciodata suparandu-se si mereu inchizand telefonul cu “frumoasa mea / papusa mea”.

Si cat l-am putut iubi pentru asta ....

Andrei mi-a fost calauza pentru a ma recupera pe mine.

El mi-a fost calmul de dupa furtuna, linistea de dinaintea serii.

Nu am putut fi impreuna cum trebuie. Eu aveam nevoie sa ma gasesc pe mine in totalitate, pana sa ma implic in ceva, iar el ... El era doar Andrei. Fenomenal, dezastruos, minunat, incredibil.

De cand l-am cunosc am avut impresia ca suntem sortiti unul altuia. Stiam ( si inca stiu) ca ne-am putea completa cum altii nu ar fi capabili... In fond... Demonii nostrii sunt prieteni buni.

Astazi am realizat de ce fiecare poza cu citate imi aducea zambetul lui in minte si de ce ii indepartez pe toti care se apropie de mine.

Cred ca intr-un fel sau altul... l-am asteptat pe el .. Si am asteptat sa fiu eu bine.

Il iubesc. Il iubesc ca iubit, ca prieten, ca amant, ca apa soarele si cerul. Il iubesc pentru faptul ca m-a facut sa realizez ca viata nu se termina intr-un barbat, ca merit mai mult, poate si mai mult decat mi-ar putea el oferi, pentru ca mi-a aratat ce este iubirea intr-un moment in care credeam ca sunt impietrita de-a dreptul si pentru ca indiferent ce s-a intamplat ... A fost acolo, intr-un fel sau altul.

Sunt barbati care iti schimba toata viata fara sa relalizezi, iar al meu tocmai se muta la dracu-n praznic.

Era ceva comfortabil si cald in gandul ca este la un drum de nici 10 minute cu taxiul.

Iar acum ... Sunt pierduta.

Este groaznic cand situatia iti scapa printre degete si nu stiu incotro sa o apuci sau ce sa faci.

Sunt insa ferm convinsa ca il voi mai revedea. Sibiu .. Cluj .. Cine stie, poate si Bucuresti.

Si stiu prea bine ca acum nu era momentul nostru .. Dar daca tot puteam fi “ un dezastru fenomenal” sau ca “ we are meant to be”  …. Vom fi.

Poate maine.

Sau poimaine.

Sau peste un an.

Sau in 10.

Te iubesc nenorocire de barbat. Te iubesc pentru tot ce esti, cu defecte cu tot. Te iubesc si imi vei lipsi enorm si sa sti .. Ca azi mi-ai luat o parte importanta de suflet pe care o vei pune cu tine in bagaj fara sa iti dai seama.... Pana planeta asta va uita de noi au ne va readuce din nou unul in fata celuilat.

I love you Sir.