O Ea

Sustinem ca iubim schimbarea, dar alergam dupa monotonia trecutului.

Ne complacem intr-o comoditate cotidiana, de frica incertitudinii de maine.

Nu ne asumam riscuri, desi pretindem ca am miza totul daca am avea ocazia.

Citeam in ochii ei teama de necunoscut, de mine. Sorbind din cafea, cuvintele ii ies greu si lin “  Ce s-a intamplat cu tine?”

Am reusit sa ii spun doar un “ Crestem. Oamenii se mai schimba” mai incet si mai duios pana si decat ea.

I-as fi povestit tot, de la inceput. De la parintii absenti, mereu in cautare in cursa apriga dupa putere, despre lipsa acuta de afectiune, despre personele care au plecat fara a-mi oferi un preaviz, despre datile cand m-am dat cu capul de pereti sau stateam singura intr-o camera roz, intr-un paradis rece si material.

 Insa am tacut si am zambit.

Persoanele care au o casa, nu vor intelege niciodata cum este sa fi nomad si ca “acasa” sa fie pieptul pe care iti pui capul seara.

“Dar tu ai TOTUL .... De ce vrei sa renunti la asta? De ce te incapatanezi si nu vi acasa, unde ti-ar fi infinit mai usor?”

I-as fi spus ca acasa am totul si nimic. I-as fi spus ca masinile nu ma incalzesc, cinele tin de foame doar fizic si ca nu aspir la o viata in care sa existe un bou care sa le platesca pe toate.

O persona care a trait intr-un golb de cristal nu va intelege niciodata ambitia mea si cursa pe care o parcurg pentru a avea ceva ... Al meu, nu al parintilor.

O vad cum se agita ca un titirez pe scaunul cafenelei, simtind ca locul ei nu este aici langa mine, in timp ce isi scotocea haotic pudriera prin geanta.

“Tu te-as schimbat si nu imi place ce ai devenit. Nu stiu de ce ai plecat si nu vrei sa vi inapoi.” Se rasteste la mine.

Zambind , ridicandu-ma de pe scaun ( spre uimirea ei) i-am replicat zambind in drum spre usa :

“Iubita ... Tu nu ai rezista o saptamana fara cardul de la taticu'. Nu judeca ce nu sti. "