Devil

Cand am plecat, am lasat in urma o copila, nu femeia care pasea zambind spre mine astazi. Este mai rezervata. Mai rece, mai distanta. Am intrebat-o ce are, ce s-a intamplat in  absenta mea, insa mi-a replicat zambind "Nimic".
I-am spus ca vad in ochii ei o tristete care odata nu exista.
I-am spus de mii de ori cat de frumoasa s-a facut si ca mi-ar placea sa o vad zambind din tot sufletul.

Zambea, doar atat. Ma cuprindea de mana pe sub masa si imi zicea in soapta la ureche " Stai linistit, sunt bine", dupa care ma saruta scurt si repede pe obraz.

M-am trezit de dimineata cu ea in brate. Isi daduse machiajul jos si dormea in tricoul meu,  incruntata de parca purta toata povara lumii in spate.
Atunci am recunoscut-o. Se ascundea in spatele unei imagini perfecte.
S-a trezit si s-a uitat la mine cu ochii ei mari si caprui.
Avea o privire de copil speriat, de parca o prinsesem facand ceva gresit. De parca i-ar fi frica de ce descoperisem.
I-am spus ca pentru prima data in ultimele 12 ore, o recunosc.
M-a privit cu dragoste iar apoi m-a cuprins in brate si am strans-o tare la piept. Inca era copilul meu.

Dupa ce s-a imbracat si aranjat, am simtit din nou ca am pierdut-o. Isi revenise la starea de dinainte.
Abia atunci, privind-o cum statea picior peste picior, aprinzandu-si tigara din mana cu unghiile rosii, am realizat ca ea era doar un copil speriat deghizat in femeie fatala, cu cel mai trist suflet pe care il intalnisem vreodata.