Nu se merita sa iubesti pe cel care nu te iubeste la fel

Astept. De o perioada luna de timp, astept.

Uneori ma simt ca o calatoare. Imi imaginez ca stau intr-o gara, pe valiza, intr-o rochie gen anii 30' si cu palarie pe cap. Astept un tren. Un tren din trecut, care sa aduca pe cineva pe care in adancul sufletului nu l-am uitat, dar a trecut atata timp incat nici nu imi mai amintesc, sau pe cineva din viitor, pe care de luni, ani buni, astept sa il cunosc.

Mereu am afirmat ca ne indragostim in momentul in care suntem cel mai vulnerabili, dar daca in timp, am devenit atat de puternica incat doar inconstientul meu imi dicteaza setea asta infernala de "a fi indragostita"?

Intre timp, mi-am adus aminte de mine. M-am relaxat in stilul meu caracteristic, m-am bucurat de micile placeri ale vietii si am invatat ca exista viata, si una chiar fericita, fara un barbat langa mine.

Rabdarea nu mai este de mult o problema. In ultimul timp, am intalnit barbati exceptionali, Barbati care sa aibe tot ceea ce imi doresc dar sa nu se comporte adecvat cu mine. Barbati care sa ma iubesca, dar sa fie legati de altele. Barbatie "perfecti" dar cu care sa nu existe nici o scanteie...

Sunt intr-o stare generala de OK. O stare in care, de la un anumit punct, nu ma mai complic. Las lucrurile sa isi continue drumul firesc si linistit...

O stare in care, parca efortul cuvenit nu se merita. O relatie nu ii construita doar de o singura parte, e nevoie de doua.
In fond iubitule, daca m-ai vrea, acum ai fi aici... :)